Să fii mamă de gimnastă de performanță, asta da probă de ”anduranță”

Mie mi-a plăcut foarte tare acest sport….să-l urmăresc, adică.

Din ”90 până în 2010, nu cred că am pierdut niciun campionat important, fie el mondial, european sau jocuri olimpice.

De la Lavinia Miloșoveci, Gina Gogean, la Simona Amânar și Andreea Răducan și mai departe la Cătălina Ponor și Sandra Izbașa….știu despre fiecare în parte câte medalii, unde, cum au câștigat, care era aparatul la care excelau, unde s-au născut și la câți ani și-au adjudecat titlurile importante, tiluri de care mă simțeam și eu foarte mândră.

Deci, mi-a plăcut acest subiect 🙂

Ei, și aseară am urmărit pe HBO GO un documentar despre Andreea Răducan, despre Olimpiada de la Sydney, când a câștigat titlul de campioană olimpică absolută (la individual compus) și apoi, fiind găsită pozitiv la un control anti-doping, titlul i-a fost retras.

În seară dinaintea concursului, pentru că o durea capul, la recomandarea medicului echipei, Ioachim Oană, a luat o pastilă de Nurofen, care avea în compoziție o subsanță interzisă la acea vreme, pseudoefedrină. 

Deși comisia a găsit-o nevinovată (adică actul nu a fost premeditat) a fost totuși descalificată.

Medalia a ajuns la Simona Amânar, inițial medaliată cu argint iar 15 ani mai târziu, Andreea a tot încercat să-și recupereze medalia obținută corect. Nu a reușit.

În fine, documentarul este interesant, vi-l recomand, mai ales dacă este un subiect care vă place, cum e cazul meu 🙂

Acum altceva voiam să constat. 

Să fii mamă de gimnastă de performanță, asta da probă de ”anduranță”

Oricum, mi se pare atââââât de greu să crești un copil care face sport de performanță, că orice sport de performanță implică o gramadăăă de sacrificii, perseverență, multă muncă, puțină vacanță, regim alimentar strict și așa mai departe dar sportul ăla să mai fie și gimnastica este ceva ce cred că nu aș fi putut îndura.

Pentru că la gimnastică, fetițele încep de foarte mici iar cele care urmează să facă gimnastică de performanță, se mută la Deva de pe la 10 ani, probabil, astfel încât până la 15-16-17 ani, să se pregătească intens și să adune titluri de toate felurile. 

Cum a fost și Andreea Răducan.

A început la 4 ani la Bârlad, apoi a fost selectată în lotul național și a plecat la Deva.

Mama ei, care apare în documentar, plânge cam de fiecare dată, când memorează trecutul.

Și spune că atunci când a plecat tatăl ei cu Andreea de la Bârlad toooocmai la Deva, a plâns câteva ore neîntrerupt. Dar drama și plânsul adevărat au fost când, a doua zi, soțul ei s-a întors acasă singur fără fetița ei.

Și apoi, povestește că vorbeau la telefon o dată pe săptămână, joi după-amiază și o întreba

Și, ce ai mâncat?

Aaaa, un măr, acum, dar tot m-am îngrășat câteva zeci de grame!

Și apoi continua:

Știți cum e să-ți auzi copilul că a mâncat un măr, dar că ieri a mâncat ceva mai bine și tu să ai conversația asta cu ea, după ce te ridici de la o masă cu de toate?

Eu cred că trebuie să fie crunt.

Pe lângă dor, gânduri și iar dor, că e plecată de mică de acasă și o auzi la telefon o dată pe săptămână.

Cred că pentru o mamă trebuie să fie o piatră foarte greu de dus.

Desigur,  pe Andreea Răducan o cunoaște toată lumea, este campioană olimpică,  se mândrește o țară-ntreagă cu ea, dar să fii mama ei, nu cred că fost deloc ușor. Cât a plâns mama ei, singură-n baie, cred că ea numai ea știe!

O dau exemplu pe Andreea Răducan, doar pentru că am văzut acest documentar ieri, pe care l-am găsit interesant. Dar sunt incontenstabile talentul și perseverența tuturor fetelor ajunse la Deva și totodată, nu e deloc de neglijat nici talentul și meritul antrenorilor.

Probabil sunt cei mai mari antrenori din istoria gimnasticii românești, nimic de zis, dar toate filmările ”light” care apar în acest documentar (că nu se dorește în niciun caz defăimarea lor), mi se par atât de greu de acceptat pentru un părinte:

Te uiți ca toanta la mine! Mi-e rușine cu tine, fetițo, ce cauți tu în sala de la Deva? Tu ești de-a dreptul proastă, de câte ori ți-am zis să nu mai îndoi gleza!

Bineînțeles că performanța cere sacrificii, dar din postura de părinte, cred că e foarte greu de acceptat că asta e copilăria de aur a celei mai iubite ființe din toată lumea asta. 

Sursă foto: Unsplash