Părinți cu copii. Frate cu soră. Soră cu soră. Soț cu soție. Tată cu fiică, mamă cu fiu.
Și, dintr-o dată, dintr-un du-te vino de dimineață până seară, cu ”hai odată, îmbracă-te, încalță-te, că întârziem la școală”, ne-am trezit forțați să trăim în tihnă.
De la ”hai că fug, să ajung la sală, duci tu copii și diseară îi iau eu și mergi tu la supermarket”, ne-am trezit forțați să mâncăm 3 mese și 2 gustări, împreună, zi de zi.
De la ”hai că ies la o cafea cu Diana, după muncă, culci tu copiii, te rog” la ”Oare cine va câștiga în seara aceasta la remi?”
De la prea mult, la prea puțin. Dar esențial.
Hai, las-o pe mami, să mai doarmă 10 minute și noi facem o casă din lego”.
Păi, când în viața mea am mai auzit eu asta, într-o zi de marți din martie?
Știți cum vedem noi în filme, când doi oameni care nu se înțeleg ori vor să se înțeleagă mai bine :)) sunt încuiați într-o cameră ori uitați din greșeală în vreo cabană pe vârf de munte?
Ca să fie forțați să vorbească, să se (re)descopere, să se apropie, să vadă dacă au interese comune și dacă este o relație ce merită salvată.
Ei, asta cred eu că poate face acest context epidemiologic din multe familii. Îi poate apropia sau îndepărta definitiv. Dar măcar, după ce se termină pandemia știu o treabă.
Pandemia aceasta este cel mai bun psihoterapeut de cuplu. Și nici nu cere bani. Dar dă un verdict clar.
Să lucrezi de acasă cu un copil micuț în preajma este incredibil de greu. Că nu înțelege de ce vorbești în laptop, în loc să vorbești cu el, de ce tastezi frenetic tastele calculatorului în loc să înalți un turn de lego. Că doar ești acasă, nu la muncă.
Dar chiar și așa, ați observat cât de bine se simt copiii noștri? Cât de greu este pentru noi dar cât de frumos este pentru ei. Eu cred că după ce nebunia va trece, toți vom fi iremediabili schimbați. În Bine.
Păi de câte ori nu am strigat pe toți pereții ”Opriți planeta, vreau să cobor” Na, că a oprit dar cine mai are curaj să coboare, acum? :)))
Dar repet, eu cred că această experiență ne va schimba. În Bine.
#ParteaPlinaAPaharului.
Sursa foto: Unsplash
Sub hashtagul #ParteaPlinăAPaharului adun experiențele pozitive cu care vom rămâne după ce toată nebunia va trece. Să fie ca un gând pozitiv, într-un ocean negativ.
1 Comment