Vreau să vă arăt aceste 3 secunde dintr-un video oprit brusc, puteți anticipa de ce e oprit brusc :)) , cu Tudor, pe când avea 1 an.
Eram cu toți (eu, P. și Radu) în camera lui și voiam să-l suprindem cum bolborosește simpatic, câteva silabe.
Și de ce vreau să împărtășesc cu voi această întâmplare veche. Ca să vedeți cum și cei mai supravegheați copii, se pot lovi și răni.
Și cum alți părinți, adesea, îi etichetează pe părinții acelui copil, drept ”neglijenți” ”nepăsători” ”la ce au mai făcut copii dacă nu pot avea grijă de ei”.
Pentru că, de multe ori, așa mi se pare, că același părinte care poate fi cea mai empatică persoană din lume, când vine vorba de copilul lui, poate fi extrem de crud, când vine vorba de alți părinți.
Nu știu dacă mai țineți minte- a fost mai demult un accident cu un băiețel de 3 ani care mergea de mână cu tatăl, lângă era și mama. Mergeau pe trotuar. La un moment dat, în dreptul unei intersecții, copilul se desprinde din mâna tatălui, fuge în stradă și este lovit de o mașină. Se vede pe camere, că este filmată toată întâmplarea.
Și pe lângă tragedia situației, m-au îngrozit comentariile altor părinți.
Păi, așa se întâmplă dacă nu au grijă! Probabil vorbeau între ei!
Da, se vede că-l ține de mână dar nu vedeți că părintele este în interior și copilul merge spre bordură?
O tragedie fără margini, copiii pot fi imprevizibili. Multă putere părinților, comentează cineva.
Vai, ce val ce ură și-a luat.
Nu, nu, datoria ta ca părinte este să-l supraveghezi tot timpul, trebuia să-l țină strâns de mână.
Și alte comentarii asemenea.
Au fost foarte, foarte multe comentarii acuzatoare, la adresa părinților, Mult mai multe decât cele de suport, deși din imaginile surprinse de camerele video, mi se părea mai mult decât evident, că sunt părinți fix ca mine și ca tine. Ceea ce mi s-a părut îngrijorător.
Pentru că în aceste cazuri izolate, nu vorbim despre neglijență ci despre FATALITATE.
Iar fatalitate, prin definiție, asta înseamnă: concurs nefericit de împrejurări (care nu poate fi evitat)
Și au fost multe cazuri tragice foarte mediatizate, printre ultimele cel cu băiatul de 10 ani lovit de un motociclist, pe un bulevard din București. Și aici au fost foarte multe comentarii de genul”halal părinți”, cum să îl lase singur afară.
Și mi-a rămas în minte un comentariu:
Al meu are 10 ani și efectiv îi suflu în ceafă la locul de joacă. Nici nu mă gândesc să stau mai departe de el. De ce i-am făcut dacă nu putem avea grijă de ei?
Eeeei, nu e tocmai normal. Nu-i putem crește cu teama permanentă că vor păți ceva. Mi se pare fundamental greșit.
Și pe lângă fatalitate, pe care ,doamne ferește, să o trăim vreodată, mult mai des intervin accidentele mai mici sau mai mari, care se lasă cu lacrimi multe, capete sparte ori membre rupte. Și ce putem face este să nu-i mai punem la colț pe părinți de câte ori auzim că un copil a pățit ceva.
Și-a spart capul.
Și prima reacție a altor mame nu e ”aoleu, să fie bine” sau ”cum, unde” ci ”Păi și mama lui unde era?
Și-a rupt piciorul.
Păi probabil mama era cu ochii în telefon.
Și-a spart buza la tobogan.
Păi dacă maică-sa stă tolănită pe bancă.
Așa, și acum că am găsit vinovatul, ne-am răcorit. Asta era cel mai important aspect în toate accidentele de mai sus. Că părinții sunt vinovați.
Este evident că vorbesc aici de părinți grijulii, responsabili, așa ca mine și ca tine, nu vorbesc de copii uitați prin parc sau trimiși să munceacă cu ziua la 10 ani sau să cumpere băutură la 5.
Dacă prima reacție la ”un copil și-a spart capul” este ”păi și maică-sa unde era” ar trebui să ne dea de gândit.
Pentru că, și ce mai supravegheați copii se pot lovi sau doamne-ferește mai rău.
Aaaaa, și să revin la filmarea mea. Eram acolo, la maxim 1 metru de el, toți.
Nu l-am prins.
Iar dacă și-a fi rupt vreo mână ori picior, probabil asta ar fi fost prima reacție:
A căzut din pătuț.
Păi și unde erați, doamnă?
În poza de copertă, Tudor ceva mai mare decât în filmuleț 🙂
Anca Arau
Leave a Comment