Că nu e vorba că ți-e teamă de virus, neapărat, dar ne-am schimbat cu totul modul de a ne raporta la aceste gesturi:))
Ni se par mai de evitat, mai ne-la-locul-lor, dintr-o altă viață și un alt univers.
Dacă atunci când erau copiii noștri mici spuneam, ușor dezgustați, bineînțeles ”Eeee, așa își fac imunitate”, acum ne-am schimbat un pic ”optica”. Voluntar ori involuntar.
Ca să ne ferim, să fim responsabili, vigilenți și așa mai departe. Și nu știu cum faceți față, mamelor, zi de zi, provocării de a-l ține departe pe copilul mic, care descoperă și explorează lumea, de aceste activități care-l atrag ca un magnet.
Știți la ce mă refer, nu?
😛 La trecut cu limba, suav, pe mânerul ușii de la intrarea în bloc, în timp ce mama verifică o secundă cutia poștală.
😛 La apăsat frenetic butoanele de la lift, cu ambele mâini și toate cele 10 degete și apoi băgat tot pumnul în gură.
😛 La ronțăit cu toții dinții și toate papilele gustative, căluțul pe roți pe care-l plimbă pe trotuarul aglomerat de tălpi apăsate și grăbite.
😛 La îndesat în gură iarbă, frunze uscate, amestecate cu niște chiștoace de țigără.
😛 La făcut crize de alea cu tăvălit pe jos, de zici că-i jupui cel puțin, când îi spui să nu mai pupe roțile de la cărucior sau banca din parc.
😛 La încleștat buzele când îl pui să scuipe pietrele pe care le suge.
😛 La dat pe tobogan, o dată-n șezut, o dată-n buze.
😛 La cerut orice altă jucărie, a oricărui alt copil, din parc. Și acum, nu mai știi dacă e ok să faceți schimb de jucării.
Și altele specifice copilului de 1-3 ani.
Acum, oricât de relaxata ai fi, parcă nu-ți mai vine să zici:
Eeeee, lasă, că-și face imunitate, că ți-e teamă o dată de microbii, pe care i-ar linge, o dată tocmai de lipsa lor, dar de abundența soluțiilor igienizante folosite pe suprafețele numai bune de gustat.
Și, repet, nu e vorba că ți-e teamă neapărat de covid, dar la un copil mic, mai ales, în acest context, ți-e teamă, cred, de orice enteroviroză, care ar necesita o vizită la Spitalul de Infecțioase, de orice febră înaltă, care ar impune o vizită la camera de gardă.
Mamelor cu copii mici, nu știu cum faceți, cum vă este joaca-n parc, cum faceți față, cum îi lăsați ori ba, dar cât calm, tact și răbdare vă trebuie zi, de zi, de zi, de zi.
Pentru că nu știi dacă mai poți împrumuta jucăria de la copilul de lângă tine și el vrea și tot vrea ori dacă te poți așeza la groapa de nisip lipit de alt copil.
Pentru că ești privit cel puțin suspicios dacă a strănutat de la praf, o dată, copilul.
Pentru că e greu să treci pe lângă locul de joacă și să nu-l duci acolo. De exemplu, când copiii mei erau mici, spuneau ”parc” exclusiv la ”locul de joacă. Mergem în parc însemna doar mergem la locul de joacă. Când părăseam perimetrul locului de joacă și ne așezam pe bancă, mai încolo, sau hrăneam rațele de pe lac, din punctul lor de vedere, nu mai eram de mult în parc.
Pentru că, trebuie să-l scoți zilnic, afară.
Nu știu cum faceți.
Sursa foto: Unsplash
Anca Arau
Leave a Comment