Prin decembrie, am hotărât cu două prietene, să ne începem anul cu un fel de club de carte, alegem o carte, o citim toate trei, o discutăm la următoarea întâlnire, față-n față ori pe pe zoom și rămânem uimite de cât de diferit înțelegem și simțim aceeași poveste.
Am stabilit data de 15 ianuarie, am ales împreună cartea, pe care urmează să o citim, respectiv ”Soția plantatorului de ceai”, am comandat cartea, iar pe 30 decembrie m-am apucat de ea, fără să citesc o recenzie înainte, fără să știu despre ce e este vorba. Am terminat-o în trei seri consecutive, deși am zis că nu am deloc timp acum de ea.
Este o carte care m-a prins foarte tare, m-a atins, într-un fel, m-au revoltat prejudcățile rasiale, m-a impresionat cum poți trăi ”o viață” sub apăsarea sentimentului de vinovăție și sub presiunea constantă a spaimei, mi-au plăcut peisajele, rochiile și culorile.
Mă rog, este un roman de dragoste, cu tot ce înseamnă asta, posibl să vă placă ori ba, povestea să vi se pară nevorosimilă pe alocuri, să vă emoționeaze ori nu, aici depinde de gust și preferințe, desigur.
Dar să vă spun de ce mi-a plăcut mie atât de mult povestea aceasta.
Pentru că acțiunea este plasată în Ceylon, adică Sri Lanka de astăzi, cea pe care noi am vizitat-o chiar la începutul anului. Ca o paranteză, Ceylon și-a schimbat denumirea în Sri Lanka în anul 1948, odată cu eliberarea de sub dominaţia britanică. Dar ceaiul si-a păstrat denumirea, în toată lumea fiind cunoscut și în zilele noastre ca Ceylon Tea.
Dar să revin.
O țară pe care am găsit-o exact cum este prezentă și-n această poveste din 1930- un tărâm magnific, fertil, cu vegetație bogată și cu oameni cu veșminte colorate. Împărțiti între cei bogați și cei săraci. Cei dornici de îmbogățire cu orice preț și cei nevoiți să lucreze din greu pentru a supraviețui.
Iar pe mine, din toată călătoria noastră în Sri Lanka, tocmai plantațiile de ceai m-au impresionat cel mai tare. Și, din acest motiv, am vizualizat foarte bine toată povestea, am plasat-o atât de bine în spațiu, am simțit că sunt acolo pe dealuri și-n casă cu ei.
Este vorba despre Gwen, care se îndrăgostește de Laurence, se căsătorește cu el și apoi se mută din Anglia, în Ceylon, acolo unde era plantația de ceai a soțului său. Mai multe nu mai povestesc că, poate vreți să citiți cartea și să descoperiți întâmplările și trăirile, pagină cu pagină.
Pentru mine a fost clar ca o rememorare a vacanței noastre, de asta și lectura a fost atât de faină.
De câte ori Gwen povestea cum privea ea spre dealurile din îndepărtare, unde fetele și femeile culeg din zori până la apus, frunzele de ceai, îmi imaginam perfect priveliștea ei. Așa trebuie să fi fost.
Atunci nici atât, evident, dar nici în zilele noastre, după cum aveam să aflu, culegătorii de ceai nu se folosesc de nicio maşină la cules. Toţi lucrează doar manual, iar fiecare persoană este plătită la câte kilograme culege pe zi. Zeci de tone sunt culese zilnic și dacă rețin bine și cred că rețin, primesc 1$/ zi de muncă și culeg în medie cam 15-20 kg de frunze de ceai.
Și la fel cum descoperă și Gwen, stăpână plantației din carte așa am aflat și noi, că pentru această meserie de culegător de ceai, sunt preferate fetele și femeile, pentru că au degetele mai subțiri și mâinile mai fine.
Prima plantație de ceai a fost adusă în Sri Lanka din China în 1824, iar astăzi, Sri Lanka, este a treia producătoare de ceai din lume, o performanță extraordinară pentru o țară atât de mică.
Și, tot ca o curiozitate, încă o informație cu care am rămas din această călătorie- în Sri Lanka se produce cel mai pur și organic ceai, tocmai datorită modului de strângere și altitudinii înalte la care sunt amplasate plantațiile, plus că nu se adaugă conservanți artificiali în niciun un stadiu.
Am fost de acord că fac ceai bun, când am gustat acest ceai de scorțișoară:)
În continuare, de câte ori, Laurence, stăpânul plantației, îi povestea soției lui de muncitori și fabrică și tot procesul de obținere al ceaiului, îmi închipuiam că fabrica lui este exact cea pe care am vizitat-o și noi.
Da, așa îmi închipui eu că era și fabrica lor 🙂
Povestesc în carte foarte des de Nuwara Elyia– un oraș de munte, amplasat la altitudine mare, printre plantațiile de ceai.
Ei ajungeau în Nuwara Elyia la bancă, la vreun bal, la școala cu internat ori ori de câte ori aveau o treabă importantă, fiind cel mai apropiat oraș de ei- aproximativ 2 ore cu mașina.
Iar noi, în Nuwara Elyia am stat la un hotel, gen han, construit de britanici, foarte autentic, cu influențe foarte evidente britanice, așa că îmi închipuiam că exact la restaurantul unde am mâncat noi, aveau loc și petrecerile lor, iar hotelul cu holurile întortocheate, construit din cărămidă cu decor din lemn, mi-am închipuit că trebuie să fie internatul la care ajunge Hugh, băiețelul lui Gwen și al lui Laurence 🙂
De fapt tot orașul acesta mic, ”țipă” a Anglia, urmele dominației britanice fiind și mai pregnante în aceste zone unde sunt plantațiile de ceai. Până și vremea este tipic brianică. Ploaie, răcoare, vânt.
Apoi, cât de bine am înțeles-o pe Gwen, când spunea că drumul de la Columbo, unde ajungeau ori plecau cu vasul către diverse destinații, la plantația lor de pe peste dealuri, este spectaculos dar sunt atâtea serpentine încât îi este greață mai tot drumul.
Am înțeles-o atât de bine, că tare rău mi-a mai fost și mie, pe acest drum:)) Și culmea pe cât de rău mi-a fost, pe atât de mult mi-a plăcut.
Și de câte ori, Gwen își găsea liniștea și fărâma de energie, când privea lacul din fața conacului ori atunci când vizita cascada din apropiere, eu, citind, mă gândeam că trebuie să vorbească despre zona muntoasă Ella, cu priveliștile oferite de valea Ella, lanțul muntos Kataragama și cascada Ravana Ella.
Haideți că am pornit de la ultima carte citită și am ajuns la 1000 de cuvinte. Și, scriind, mi-am dat seama că m-a prins povestea aceasta, tocmai pentru că am vizualizat-o foarte bine. Că imaginile s-au derulat în mintea, întocmai ca într-un film. Și mi-am amintit cu bucurie, citind o carte la sfârșit de an 2020, de călătoria de la început de an 2020.
La mulți ani! Să fie an așa cum vă trebuie! Adică Sri, care în singaleză înseamnă fabulos 🙂
Anca Arau
Leave a Comment