Mi se pare util să ajungă la cât mai multă lume și să rămână scris de-a purerea pe internet, să nu se piardă într-un share pe facebook :))
De ce să recoltăm sau nu celule stem la naștere?
În ultimii zece ani, recoltarea în regim privat a celulelor stem din cordonul ombilical a devenit un subiect comun.
Unii părinți nu văd în spatele acestei practici decât o afacere înfloritoare și aleg rapid să nu recolteze, în timp ce alții consideră că niciun cost nu este prea mare pentru a-i asigura copilului o șansă în plus la sănătate și aleg, la fel de repede, să recolteze.
Dar ambele sunt decizii emoționale, iar atunci cănd e vorba de sănătatea copiilor noștri sau de finanțele familiei, este bine să rămânem cerebrali.
În cele din urmă este o alegere personală, așa că am adunat mai jos câteva informații care să ajute cuplurile care așteaptă un copil să ia o decizie informată.
• Celulele stem sunt celule care se pot transforma în aproape orice tip de celulă adultă vrem noi. De exemplu, celulele stem hematopoetice se pot transforma în orice tip de celulă din sânge sau din sistemul imunitar.
• Sângele din cordonul ombilical nu este singurul care conține celule stem, dar este cel mai bogat în ele. De exemplu, celulele stem hematopoetice se mai găsesc și pot fi recoltate și din sângele periferic al adulților sau din măduva osoasă hematopoetică (care se află în oasele mari cum ar fi oasele bazinului).
• Transplantul de celule stem poate fi folosit pentru diverse afecțiuni ale sângelui (cancere, inclusiv leucemii, hemoglobinopatii, anemii etc etc) și afecțiuni imunologice. Momentan se cercetează la nivel experimental potențialul regenerator al celulelor stem în afecțiuni precum paralizia cerebrală și diverse encefalopatii, tulburările din spectrul autist, boala Alzheimer etc, iar rezultatele sunt încurajatoare.
• Celulele stem din cordonul ombilical pot fi recoltate la naștere și stocate în bănci publice, care sunt gratuite, sau în bănci private, care sunt comerciale și, prin urmare, costă.
• Băncile publice funcționează așa: dacă o persoană are nevoie de transplant de celule stem în timpul vieții, se caută un donator compatibil în registrul băncilor publice și dacă se găsește, celulele stem ale acestuia, recoltate la naștere, vor fi folosite.
• Băncile private funcționează așa: celulele stem recoltate la naștere pot fi folosite doar pentru copilul de la care s-au recoltat sau pentru rudele acestuia.
• Totuși, in cazul în care copilul face leucemie (sau orice altă boală determinată genetic), celulele stem congelate la naștere NU vor putea fi folosite, deoarece ele conțin deja genele mutante, adică sunt premaligne. Cu alte cuvinte, dacă i se transplantează copilului propriile celule stem (transplant autolog), acesta va face din nou leucemie, de aceea va avea nevoie de un donator cel mai adesea neînrudit (transplant alogenic).
• Funcționarea băncilor publice este strict reglementată de către autoritățile de stat din țările în care funcționează. Din acest motiv, mai puțin de 50% din sângele recoltat ajunge să fie și stocat, deoarece restul nu îndeplinește criteriile de calitate corespunzătoare.
• Băncile private nu sunt atât de riguros reglementate, stochează numeric mai multe unități decât băncile publice, iar studiile comparative au arătat ca atât calitatea cât și cantitatea celulară stocată sunt inferioare acestora.
• Asociațiile profesionale ale ginecologilor, pediatrilor și hematologilor din Europa, SUA și Canada încurajează donarea celulelor stem din cordonul ombilical către băncile publice și descurajează recoltarea în sistem privat a acestora, din cauza lipsei dovezilor științifice ale beneficiilor unui transplant autolog. Excepție fac cazurile în care în familie există deja un membru care, dacă există compatibilitate, ar putea fi tratat cu celulele stem ale fratelui.
• Țara noastră încă nu are o bancă publică pentru donarea de celule stem din cordonul ombilical, DAR are Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice unde ne putem înscrie ușor și, la nevoie, salva viața unui om.
Tot Mihaela povestește:
Eu am făcut-o și e atââât de simplu că e păcat să nu o facem cât mai mulți, în număr cât mai mare. Sunt 3 pași:
1. Completezi formularul din linkul din primul comentariu (1-2 minute)
2. Apoi vei primi la ușa, prin curier, kitul de recoltare de celule epiteliale din mucoasa bucala (deci practic, din salivă). Recoltarea o face fiecare acasă, durează cu totul 15 minute (recoltarea, sigilarea bețișoarelor de recoltare, completarea formularului de recoltare).
3. După ce ai făcut recoltarea, vine curierul, tot la ușă, să preia kitul.
Și apoi, dacă vreodată va fi nevoie de tine, vei fi sunat și întrebat dacă nu te-ai răzgândit.
Sincer, nu văd niciun motiv pentru care să alegem să nu devenim donatori voluntari de celule stem. Să crești șansa la viața a unui om de la 0 la 1 e enorm… și enorm e prea puțin spus când tu ești unica lui șansă.
Și am ales să fac acum îndemnul acesta pentru că în septembrie e Ziua Mondială a Donatorilor CSH și mă gândeam să ne serbăm cât mai mulți.
Și în final, cea mai bună decizie este aceea pe care ați luat-o.
______________
Surse:
Poza e făcută tot de ea, în curte la Medgidia 🙂
Leave a Comment