Acum 9 ani, într-o după-amiază de sâmbătă, dintr-un început de august, pe un scaun tapițat, de pe-un genunchi de mamă, un frumos voios și curios urmărea cu privirea 3 fete.
Erau ursitoarele lui și nu conteneau în a-i promite prosperitate, împlinire, fericire, sănătate, viață lungă și numai bine.
Să fie sănătos!
Să fie fercit!
Să aibă mulți prieteni!
Să aibă o carieră de succes!
O familie iubitoare!
Să fie deștept!
Să călătorească mult!
Să aibă note mari!
Să fie vesel!
Să fie serios!
Le voiau pe toate ursitoarele! Pentru că mama lor le voia pe toate! Și i-au ursit o viață fericită și prosperă. Numai cu bine și dorințe împlinite! Că asa era scriptul.
Dar, de m-ar mai întreba o dată Ursitoarele, aș schimba tot scriptul. Acum știu ce-mi doresc cel mai tare pentru el!
Știu!
Știu!
Știu!
Și pe măsură ce crește îmi doresc și mai tare să aibă o viață așa cum i-o ursesc zi de zi.
Acum, la 9 ani de atunci, îmi doresc mai mult decât orice să aibă o viață echilibrată! Asta-i doresc eu cel mai tare!
Atât!
Acum știu că-i răspunsul cel mai bun la întrebarea ursitoarelor. Îmi doresc să-și găsească echlibrul în tot ce face. De la școală, la prieteni, de la carieră la familie, de la muncă la distracție.
Pentru că orice extremă dezechilibrează și orice dezechilbru afectează. Cu ceva vreme în urmă, citeam o scurtă postare făcută de sora mea, pe un subiect medical (e medic endocrinolog)- Sportul și corpul o numise ea, și printre altele explica ”De ce nu au balerinele sâni”. (link către postarea ei de atunci, pe care o redau și aici, cu ghilimelele de rigoare).
Sportivele de performanță, în special cele care fac sporturi de anduranță, dezvoltă ceea ce se numește „amenoree hipotalamică”.
Ele fac așa de mult sport încât ajung să aibă o balanță energetică negativă.
Astfel, țesutul lor adipos scade enorm de mult, iar lucrul acesta este semnalizat la nivelul creierului de către un hormon, numit leptină, care transmite următorul mesaj:
„în momentul acesta, rezervele calorice scăzute nu ne permit să ducem la capăt o sarcină, care este foarte consumptivă”.
Creierul înțelege imediat mesajul și ia măsurile necesare pentru a împiedica sarcina, care ar fi periculoasă și pentru mamă și pentru făt, și oprește temporar buna funcționare a ovarelor, inclusiv și menstrele.
Este o măsură adaptativă a corpului de a sacrifica funcția reproductivă atunci când condițiile nu permit buna ei desfășurare.
Astfel, pe lângă nivelul scăzut de țesut gras și prezumtiva predispoziție genetică spre un aspect filiform, balerinele profesioniste – care își încep formarea încă din copilărie – au în general un al treilea motiv, mult mai important, din cauza căruia nu își dezvoltă caracterele sexuale secundare, inclusiv sânii, la potențialul obișnuit: nivelul scăzut de estrogeni din sânge.
Mi s-a părut interesant.
Și ceea ce zic că ar trebui să ținem mereu minte este cum orice extremă dezechilibrează. Și orice dezechilbru afectează. O funcție a corpului, starea fizică, psihică, armonia din familia, viața în general.
Desigur că, în cazul unui sport de performanță este un preț pe care îl plătim, nu avem altfel cum să obținem performanța dacă am fi echilibrați.
Daaaar, pentru oamenii de rând, în toate aspectele vieții, echilibrul va fi întotdeauna mai bun decât extremele. Și orice am face și-n orice moment al vieții, ar trebui să căutăm să ne echilibrăm. De la sport, la citit, alimentație, somn, sex, joacă, plimbări, muncă, distracție, orice, orice, orice, orice.
Oricâte de bune și sănătoase ne sunt intențiile, extremismul dăunează grav sănătății. Și exemple sunt multe. Și diverse. Și le știe și le trăiește toată lumea.
De la natural ”no-matter-what”, că e naștere, alăptat, alimentația copilului, alimentația noastră până la extremism mai e un pas.
Și după ce ai urcat sus-sus urcușul extremist, tare grea e coborârea. Și toate alegerile astea cele mai sănătoase, dacă merg într-o extremă, dezechilibrează. Armonia din familie, somnul, bucuria, deci ajung să afecteze clar sănătatea, fie ea și doar cea mentală.
Pentru că orice extremă dezechilibrează. Și orice dezechilibru, afectează.
Copiii de top, cu performanțe academice extraordinare, oamenii mereu cei mai buni și absolut remarcabili, care la un moment dat clachează și toată lumea se întreabă cum e posibil. Păi este, dacă le-a lipsit echilibrul, oricare ar fi fost acela pentru ei. Viața socială, petrecerile, cititul, plimbările, eșecurile, familia, dezamăgirile, notele proaste.
Da, să aibă înțelpciunea să se echilibreze, mereu, cu darul acesta vă rog să-l înzestrați, Ursitoarelor! Atât!
Anca Arau
Leave a Comment