Suntem atât de informați, încât am devenit panicați

Primul nostru copil s-a născut acum 6 ani. 

Noi doi nu știam nimic, dar absolut nimic despre ce înseamnă un bebeluș. 

Eram proaspăt mutați în Olanda. Nu aveam prieteni care să aibă copii. Nici măcar nu ținusem în brațe vreodată vreun bebeluș. 

Eram nepregătiți? La nivel teoretic cu siguranță. La nivel practic în schimb, am fost foarte siguri pe noi.

Ne-am informat? Mai deloc. Aveam facebook de foarte puțin timp. Nu știam că există grupuri suport și de informare pentru orice aspect al creșterii copiilor. Întrebări specialiștilor nu am adresat, căci nu știam nici macar ce să întrebam sau la ce să ne așteptăm.

Am fost stresați si panicati? Nici macar o zi. Pe principiul “fericiți cei saraci cu duhul”:))

Desigur că susțin informarea corectă, completă și din sursă acreditată, dar lucrurile au fost atât de simple când nu știam de niciunele.

Lipsa de informare a dus, desigur la o grămadă de greșeli în creșterea lui Radu.

L-am purtat în sistem neergonomic, buretat, cu fața spre extrior, pe când avea 3-4 luni. Foarte rar, pentru că am preferat tot timpul sa împing (carutul) decat să car, nu pentru ca as fi fost la curent cu efectele dăunătoare pentru coloana lui de bebeluș ale acestui purtat nesănătos.

L-am pus în premergător la 6 luni. Voi să nu faceți ca mine, dar doamne, ce invenție minunată. Am putut dintr-odată să beau o cafea întreagă dimineața. Premergatorul a fost cel mai mare ajutor al meu. La 10 luni a început sa meargă singur, singurel si s-a terminat cu bautul unei cafele întregi deodată.

La 3 luni am renunțat la landou și l-am mutat în căruț sport.

L-am așezat în fund, sprijinit de spătarul canapelei, pentru vreo poză sau vreo discuție mai serioasa de pe la 2-3 luni.

La nici 2 luni, am rămas singură cu el pentru 2 săptămâni. P. era plecat tocmai în San Francisco, iar cei apropiați mie, erau in România. Eu si cu Radu, in Olanda.

Nu-mi amintesc să-mi fi facut griji nici măcar o data cum că ce fac eu cu un bebeluș nou-nout, nu foarte prieten cu somnul, intr-un oras nefamiliar, fără mașină, bebeluș care urma să facă primul vaccin si care in caz de efect secundar nu avea cele 5 kg necesare pentru a-i putea administra supozitor de paracetamol.

Pe când avea 4 luni am venit cu el in România. În ultima noapte am stat internați in spital cu o formă ușoară de rotarix. A doua zi dimineață am plecat direct la aeroport. Eu singura cu el. (P. era in Olanda).

Nu mi-am facut o clipă procese de conștiință că îi cauzez vreo traumă emoțională  sau ca îi subrezesc sănătatea că îl dau din brațe in brațete până pun eu carutul pe banda sau cand trec prin tunelul de securitate sau cât imi așez centura etc.

Ba in avion imi amintesc ca am fost si la baie si am si mancat tot cat Radu cel de 4 luni era foarte prietenos cu vecinul de scaun.

A inceput diversificarea la 5 luni si 1 săptămână. Ca nah, nu știam că nu ai niciun motiv să te grăbești.

Acum Radu este mare. A trecut de bebelușeala, frumos și sănătos.

Al doilea copil al nostru s-a născut acum 2 ani si 4 lun. De data asta am fost niște părinți informați.

A fost purtat mereu în sistem ergonomic. 

Nu l-am pus niciodată in premergător. 

Am început diversificarea la 6 luni. 

A fost ținut în landou cele 6 luni regulamentare.

Nu a fost lasat să plângă niciodata.

Nu a fost spijinit, ținut în picioare sau asezat in fundulet decat dupa 6-7 luni.

Am fost mai pregătiți decât prima data? La nivel teoretic cu siguranță. La nivel practic, paradoxal am fost mai nesiguri pe noi.

Ne-am informat mai mult? Da, cu o mie de guri. 

Am fost atât de informați încât am devenit usor panicati. Deja faceam parte din diverse grupuri dedicate creșterii copiilor, auzeam zilnic de sarcini cu probleme, de copii bolnavi, de drame, tragedii si traume emoționale.

Acum Tudor este și el mare. A trecut de bebelușeală frumos și sănătos.

Radu bebelus a avut, așadar niste părinți neinformati. Tudor i-a avut mult mai informati. Si Radu si Tudor sunt mari acum. Au trecut de bebeluseala frumos si sănătos.

Iar mama lor, privind în urmă, astăzi spune asa:

Desigur ca susțin informarea corectă, completă si cel mai important din sursă acreditată. Pe principiul “întrebați un specialist”

Sfaturile de pe grupurile de mămici pot fi considerate un reper, dar în niciun un caz nu sunt recomandări medicale.

Relatarile de pe blogurile personale sunt minunate și fac bine la psihic, ne identificăm și ne regăsim în poveștile de acolo și asta este grozav, să știi că nu ești singur, dar atât timp cât nu uitam că sunt doar niste experiențe personale, nu sfaturi acreditate.

Suntem bombardați de informație din toate părțile, adesea neverificată, auzim de drame și tragedii și ne identificăm și suferim pentru fiecare în parte. 

Mai faceți si al treilea copil? m-a întrebat o prietenă de curand.
Nu. Am auzit de atatea drame, incat nu cred ca as mai avea curaj, m-am surprins răspunzandu-i.

Suntem atât de informați încât am devenit ușor panicați.

About the Author

Anca Arau
Author with 146 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog