Căci da, pot să fac această comparație. Radu s-a născut și a crescut în primele 18 luni, într-o țară c-afară, respectiv Olanda, Tudor e neaoș român. Și acum, că Tudor a ajuns și el la 18 luni, pot face o comparație obiectivă!
Și ca să rămână scris, căci vorbele se uită, iată cum este în altă țară cu copil mic versus cum este în România cu copil mic, din punctul meu de vedere, desigur, că la mijloc este experiența mea și atât:)
Sarcină și naștere
Buun, sarcină și naștere! Sunt dezbătute pe larg pe blog, în articole de sine stătătoare (pentru Radu- aici, pentru Tudor, găsiți povestea aici) sau varianta scurtată, tot sub formă de comparație, că tot povestesc des că nu-mi plac comparațiile:)) într-un singur articol- aici. Las poveștile ”povestite” la care fac referire și la sfârșitul acestui articol:)
CONCLUZIE: Deși, la nivel general mentalitatea în ale monitorizării și nașterii copiilor sunt, cumva, la poluri opuse sau cel puțin diferite, experiența mea a fost asemănătoare. În România am născut la o clinică privată, deci nu mă pot plânge de condiții, cu un doctor apropiat ca stil de modelul olandez, doar că monitorizarea a fost ceva mai atentă. Nu am avut neplăceri sau complicații de niciun fel, așa că mi-e ușor să afirm că a fost bine și acolo și aici.
Gratuit acolo, 1500 euro aici.
Investigații imediate
În Olanda este obligatoriu screningul nenonatal, în Romania opțional, se face contracost.
În Olanda, anterior nașterii a venit cineva acasă, să mă informeze de acest screening, obligatoriu acolo:
‘Trebuie să luați la cunoștință că ați înțeles ce boli testăm, îi luăm sânge, durează câteva săptămâni, primiți raportul prin poștă, doar dacă sunt suspiciuni.
Apropo, foarte important dacă, copilul este doar purtător sau are anumite predispoziții doriți să fiți informată?
Atunci mi s-a părut ciudat, dar aceeași întrebare mi s-a pus, apoi, la Tudor și în România.
Doamne, dar ce întrebare este asta? Este cineva care răspunde ”NU”?
Ati fi uimită! Foarte multe mame! Și este și explicabil, rezultatele vin într-o perioadă în care mama este foarte instabilă din punct de vedere emoțional, nu este așa ciudat să spună că nu doresc să știe.
CONCLUZIE: Pentru același lucru, în Olanda costul a fost 0, în România, 700 lei (450 screeningul metabolic+250 screeningul auditiv)
Primele zile cu bebe acasă
La Tudor, desi era al doilea copil, după trei zile, când am ajuns acasă (în România) știam să fac mult mai puține, căci uitasem, între timp cum e să ai un bebeluș decât știam la Radu după 3 zile.
Este mai mult decât bine-venit pentru că este un ajutor calificat, la curent cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, obiectiv, imparțial, dar mai ales calm și relaxat.
Este liniștitor să știi că poți nota toate absurditățile care îți trec prin minte și a doua zi dimineață să aibă cine să îți răspundă la ele.
Este relaxant că toate sfaturile încep cu “please, stay calm”
CONCLUZIE: De am avea și noi așa ceva! Pentru că este un start excelent în această nouă etapă a vieții, excelent pentru părinți, adică, că bebelușilor le e bine oricum, dar părinții sunt cei care se stresează excesiv, care citesc mult, care nu știu de unde să o apuce, care nu sunt multumiți de sfaturile bunicilor, care vor ALTCEVA dar nu știu ce!
Controlul periodic al bebelușului
In Olanda se recomandă învestigații doar în caz de suspiciune, în Romania sunt recomandate screening-uri preventiv, respectiv mi s-a recomandat ecografie șold la 6 saptamani, screening de cord la 3 luni, control oftalmolgic la 6 luni, ecografie abdominală și ecografie transfontalineră.
Am mai povestit, într-un articol separat ce greu mi-a fost, acolo, adică spre imposibil așa, să trec de medicul de familie, pentru anumite suspiciuni pe care le aveam eu.
Eu înțeleg că vreți trimitere, îmi răspunde doctorul de familie, dar eu nu pot să justific o astfel de trimitere. Știți că și noi suntem evaluați pe câte trimiteri nefondate dăm? Faptul că vă duceți la specialist implică un cost pe care eu nu pot să-l justific la momentul de față.
CONCLUZIE: În timp ce în România accentul, în cazul controlului periodic se pune pe dezvoltarea fizică (înălțime/greutate), în Olanda, de la vârste foarte mici (2-3 luni), accentul se pune și pe dezvoltarea psihică, la fiecare vizită, făcându-se evaluarea și monitorizarea compartamentului bebelușului.
Vaccinarea
În Olanda, vaccinarea se face la Consultatie bureau (clinica de pediatrie unde este monitorizat copilul), la 2,3,4,11,14 luni, după o schema mai largă de vaccinare obligatorie decât la noi (incluzând douăvaccinuri care în România sunt opționale)
În Olanda, nici nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să-mi vaccinez copilul, nu m-a informat nici ce riscuri, nici ce avantaje am, nu există criză de vaccinuri, era un subiect nediscutat, era de la sine înțeles că-ți vaccinezi copilul.
În România, știți povestea, ba sunt, ba nu sunt, ba îți dă statul, ba îți cumperi, ba ți-l face medicul de familie, ba pediatrul, ba azi, ba mâine, ba la 5 luni, în loc de 3 luni.
CONCLUZIE: Nu mi-am bătut deloc capul cu subiectul acesta, acolo. Cel puțin așa era, în 2012. Aici, este un subiect sensibil, controversat, cu păreri vehemente din ambele tabere.
Bebe la drum
Aici da, diferențe. În Olanda, nu am simțit nicio clipă lipsa autoturismului personal. Aici, să ai copil mic și să nu ai mașină e de domeniul fantasticului. Efectiv nu merge. Nu ai cum. Cred că te-ar apuca disperarea de câte ori ai avea de făcut un drum cu bebelușul.
În Olanda, a fost perfect, la doctor mergeam pe jos , în oraș mergeam cu autobuzul, în alte orașe apropiate mergeam cu trenul sau cu autobuzul. Doar eu, Radu și căruțul. Nu am luat în brațe nicodată, dar niciodată, căruțul.
Nu există să nu existe lift la metrou sau la gară, nu există borduri ridicate, rampele sunt la tot pasul, în autobuz se urcă extrem de ușor, în tren la fel, la supermarket mergeam zilnic cu căruțul. N i c i o problemă nu am întâmpinat, dar niciuna. Nu știu dacă căruțul lui Radu a fost greu sau ușor, că nu a fost nevoie să-l ridic ni-cio-dată.
Eeeei, alta e povestea aici, când la plimbare cu căruțul, mai mult cari căruțul în brațe decât împingi la el. Din aceste considerente, săracul Tudor a fost privat de landou, am avut doar varianta sport la care am adăugat un reductor în primele 6 luni. Căruțul lui a fost ușor, dar atâââât de greu! Dar nu mai insist, cunoașteți realitatea de aici, stații de metrou fără lift, borduri înalte, scări, scări și iară scări. Dar doar scări, fără rampă.
Nu insist nici despre siguranța rutieră. Aici, știți, vi se întâmplă să mai vedeți copii, zburdând liberi, pe bancheta din spate a mașinii, așa ca pe vremea noastră. Acolo, nici nu se pune problema, fie și numai pentru amenzile mari la care se expun.
Nici nu există comparație, toată infrastructura este adaptătă nevoilor familiilor cu copii. Aici, în schimb….stați că vreau să scriu și de bine, dar nu mă lasă râsul. Căci noroc că am simțul umorului, căci altfel era de plâns. În Olanda, nu a fost nevoie să ridic nici măcar un centimetru căruțul, aici în schimb, îl îmbrățișez de câteva ore pe zi, încât nu greșesc să afirm că am strâns mai tare și mai des căruțul în brațe, decât mi-am strâns soțul.
CONCLUZIE: Din punctul de vedere logistică și transport cu un bebeluș mic este infinit mai ușor în Olanda, nici nu există comparație, toată infrastructura este adaptată nevoilor familiilor cu copii.
Articole referință:
Despre nașterea lui Radu în Olanda
Sistemul de îngrijire postnatală în Olanda
Despre nașterea lui Tudor în România
Dar eu vreau trimitere la doctor
Sursa foto: via Shutterstock
Leave a Comment