Școală dragă românească, Ne-ai învățat și iar ne-ai învațat și apoi ne-ai învățat de la început și matematică și istorie și geografie. Dar nu ne-ai întrebat o dată ce ne place; …
Gânduri între rânduri Category Archives
Opriți timpul, vă rog, azi n-am timp să fiu fericită, dar de mâine..
Maaami, știi că există o cremă care întinde pielea perfect? Am văzut eu acum la televizor. E pentru oamenii bătrâni! Întră în ridicăturile de la piele și le face drepte! Nu, …
Medgidia, orașul meu de atunci, de acum, dintotdeauna
Mami, iti place ce am desenat? Mnnda, sigur! Dar nu ai vrea să te gândești să desenezi ceva care să reprezinte ceva? De exemplu o mașină sau o casă, niște copii. …
Pe vremea mea de mic școlar
…învățam ce este ura și discriminarea înainte de Ana are mere. Am mai povestit eu, cum că, tot ce ne dorim este să-i învățăm pe copiii noștri să nu fure, conform …
Ce bine că suntem 3! Și acum?
Reiau ultimele fraze, din articolul cu nașterea lui Radu, pentru continuitate. Mă lungeam foarte tare acolo, dar voiam neapărat să vă povestesc ce se întâmplă în Olanda și după ce ajungi …
Regulile casei
Ca orice casă care se respectă, avem și noi niște reguli de respectat. Ca de la noi, oamenii mari ai casei, pentru ei, oamenii mici..la stat doar! Am zis să fie …
Urăsc generalizările, dar toți taximetriștii sunt așa
Gata! Greu, dar m-am hotărât. Mă dezic de taxi-uri! Da, știu, e înca imposibil, cu tot uber-ul, taxify-ul sau blackcab-ul la un loc. Dar așa mi-aș dori. Greu, pentru ca sunt …
















