Astăzi ne răspunde la cele 10 întrebări -Alina Bota- mamă, economist de meserie, Consultant de Business și Personal Branding și Fondator al Comunității Mamprenoare.
De 10 ori o întrebare, pentru o mamprenoare (#10)- ALINA BOTA
Cele mai frumoase 6 cuvinte, pe care mi le poate spune soțul meu :D
Ce ușor de mulțumit sunt!
Constatarea noastră după primul an de școală- contează foarte mult vârsta copilului.
Deci nu CAPACITATEA INTELECTUALĂ mi se pare ”problema” ci MATURITATEA EMOȚIONALĂ a copilului, pentru a face față acestor provocări.
Limba mică, care nu îi ajungea, s-a făcut suficientă
Și dacă acum 1 an nu era suficientă deloc pentru ce-i trebuia ori voia să exprime, acum s-a făcut și ea mare, mare, tot mai mare.Și a crescut-o, după chipul și asemănarea lui.
Doar pentru că o mamă are dreptate, nu înseamnă că cealaltă nu are
Și, la orice altceva (până la copii), înțelegem că suntem diferite. Și ne acceptăm, cu ușurință, diferențele, fără să ne impunem cu orice preț, părerea.
Mama bifând ”cele mai căutate 10 aptitudini de către angajatori” :P
Ei, dar știți cine este cu adevărat înzestrat cu toate cele 10 aptitudini?MAMA.
De la 7.15 la 7.50, în fiecare dimineață, de luni până vineri
Luni, marți, miercuri, joi, vineri. Dimineața. Ora 7.15. Avem la dispoziție fix 35 minute pentru a ieși din casă cu copiii. Unul către școală, altul către grădiniță.
De 10 ori o întrebare, pentru o mamprenoare- ANDREEA PARASCHIV
Astăzi ne răspunde la cele 10 întrebări – ANDREEA PARASCHIV, mamă, soție și antreprenor. Este omul inspirat din universului de bijuterii hand-made, BUZDUBIJOUX.
Părinții cu copii mici
Părinți cu copii mici știu că nopțile nedormite, cafelele ratate, mesele sărite, casa dezordonată sunt un preț mic pentru toată veselia primilor ani.
Prima dată- când timpul se oprește-n loc și nimeni și nimic nu este mai important
A fost odată, o prima dată. Așa este de când lumea și pământul. Dar parcă nici un alt început și nicio altă prima dată, nu am trăit-o atât de intens și …

















