Am învățat de la un copil că, pentru a primi răspunsurile pe care le aștepți de la viață, important e cum formulezi întrebările. Nu ce întrebi.

Nimic nou sub soare, nu e ca și cum aș fi descoperit roata, dar să vă povestesc o discuție scurtă, între doi copii de 4 ani.

Cum ea avea nevoie de ceva, dar nu era deloc datoria lui să o servească. Ea știa asta și a formulat în așa fel încât el să considere că nu-i mare lucru pentru el, dacă o ajută și pe ea. Că lui îi este infinit mai ușor decât ei, să facă acel lucru. Deși nu îi era deloc.

Acum câteva zile, eu, Tudor, Radu și verișoara lor, care e de o vârstă cu Tudor, respectiv 4.5 ani eram afară, în spatele curții. Eu la laptop, Radu scria ceva, ei doi desenau cu creta.

La un moment dat, Tudor zice că ar vrea să lucreze din cartea lui de activități. Și se duce să-și aducă cartea și cariocile din casă. Se întoarce în curte. Se așaza lângă mine la masă. Își dă seama că și-a uitat creioanele colorate și mai face un drum. Și apoi încă unul ca să-și aducă și cartea cu autocolante. 

Între timp, se așază și ea la masă cu noi și mă întreabă dacă îi aduc și ei cartea de colorat, din casă, că acum vrea și ea să coloreze.

A, nu, îți dai seama că nu mă duc. De ce nu te duci tu? vine răspunsul meu.

Radu, te duci tu? întreabă ea, apoi.

Nuuuuuuu, răspunde contrariat Radu, cu stiloul în aer, ridicându-și nasul din caietul lui.

Se întoarce Tudor pentru a treia oară. Acum avea tot ce îi trebuia.

Ia loc la masă, își deschide cărțile și începe să lipească, deseneze și coloreze. Foarte concentrat era.

Ei îi trebuia în continuare cartea de colorat. Dar nu era dispusă să facă un drum până în casă, pentru asta. De la mine și de la Radu primise deja refuzuri. Tudor era speranța ei. Dar era important cum adresează întrebarea, că doar Tudor nu e servitorul ei.

Și întreabă:

Tudor, DACĂ TOT EȘTI AFARĂ, îmi aduci și mie cartea de colorat din casă?

Tudor, concentrat și prins până-n măduva oaselor cu  ”temele” lui, lasă carioca deoparte, și se dă jos de pe bancă.

Pentru că s-a gândit că DACĂ TOT ERA AFARĂ, ce mare lucru să se ducă până în casă să o ajute și pe ea, care era lângă el afară și nu avea absolut nimic de făcut.

DACĂ TOT ERA AFARĂ, de ce nu să nu îi aducă și ei din casă ce avea nevoie?

Și o ia, grăbit, la fugă spre casă.

După câțiva pași este strigat de Radu cel justițiar și vigilent, care de data asta a avut nevoie de câteva momente să proceseze informația. Că la prima vedere și lui i s-a părut normal să se ducă Tudor. Dacă tot e afară.

STAAAAAAAI! Întoarce-te!!

Cum adică dacă tot e afară, să-ți aducă din casă?? Păi afară ești și tu! E lângă tine!! Cum adică dacă tot ești afară? Ce-i asta? Nu e ca și cum e în casă!!! se rățoiește Radu la fetița cu întrebarea.

Se întoarce Tudor, procesează informația și repetă și el tot ce spune Radu.

Cum adică dacă tot sunt afară? Nu mă duc, ia-ți singură.

Eeeeei, dar în cazul în care Radu cel vigilent nu era acolo, fetița ar fi colorat pe cartea ei, adusă de Tudor, cel de lângă ea, pentru că lui i-ar fi fost ușor să i-o aducă. Dacă tot era afară, lângă ea.

Râdem noi, glumim dar trebuie să recunoaștem că, pentru a primi răspunsurile pe care le aștepți de la viață, important e cum formulezi întrebările. Nu ce întrebi.

Sursa foto: Unsplash