Să ne învățăm copiii că a ocoli legea și a fenta regulile, nu te face cool. Chiar deloc!Cum jur că am impresia că încă gândesc mulți oameni mici și mari, deopotrivă.
Gânduri între rânduri Category Archives
Cât de puternică ar putea fi lumea dacă toți copiii ar avea un campion…
Cu toții am fost influențați de un profesor ori un adult. Și copiii noștri, la rândul lor vor fi influențați, cel mai probabil de un profesor, și ne dorim, desigur, să fie influențat pozitiv, de asta acum ne ghidăm după principiul ”o educație solidă nu are loc fără o relație solidă”
Ați simțit vreodată presiunea ori nevoia (la locul de muncă), de a minimiza îndatoririle de părinte?
Vreau să vă povestesc despre un articol pe care l-am găsit interesant, să vedeți dacă rezonați sau nu cu acest punct de vedere, dacă vă identificați cu cele relatate ori nu, dacă vi se-ntâmplă ori ba.
Și, cât și ce au citit copiii voștri-n vacanța asta?
Primesc acum un e-mail cu subiectul: Libris.ro: Ce (și cât de mult) au citit copiii vara aceastaPfoai, și o iau personal, așa, ca un afront adică. Și încerc să-mi răspund la întrebare. Păi să o luăm în ordine, să nu uit ceva:
Știu că nu pare, dar omenirii nu i-a fost nicicând mai bine ca acum
Mi se pare util de știut și bine de citit, pentru că suntem mereu conectați și cu ochii pe mass-media care este în goană după senzațional și negativism și prezintă, cu preponderență, știri, din zona gri. Iar pe noi ne fac să credem că nimic nu mergem în lumea asta.
Pe lângă concedii, munca de acasă este unul dintre cele mai râvnite beneficii de către angajați
Lăsând gluma la o parte, eu aștept vremurile (sau poate au și venit) în care muncitul mult și, mai ales peste program să fie văzut cu ”ochi rău” 🙂
Dacă Medgidia și București ar fi țări și ar avea, deci, steag
Câte lucuri interesante poți afla, stând de vorbă cu un copil. Parcă te faci și tu mai înțelept! 🙂
Uitându-mă la el cu ce bucurie colorează brioșele, mi-am dat seama de ce nu cred în ateliere și cursuri pentru copiii mici
Fiecare dintre noi are, desigur, o zonă de confort. Ceva ce îi face plăcere să facă, un loc iubit unde revine cu drag, o cafea, o cină cu prietenii sau pentru …
Trăiesc într-un glob opac de cristal și, adesea, sunt prea lașă ca să ies de acolo
Azi și ieri și acum 2 săptămâni și acum 1 an, observam eu așa, părinții cu copiii mici din parcul în care mergem în fiecare zi sau mai mult în weekend. …
A fost odată o pereche de teniși negri cu șireturi albe. Care a devenit, alături de alte 3, laitmotiv.
Au fost odată, acum 7 ani, 2 teniși negri cu șireturi albe. Și dacă nu ar fi fost ea, nici nu am fi fost cei de azi.
















