‘NOI DOI’, însemna viață fără griji, pub-uri și cafele la terase, filme romantice, haihui pe afară când ai chef, somn când ai nevoie, zile vesele, nopți lungi, dimineți târzii, vacanțe după plac, ușor, frumos, fără complicații, bine în general.
HAI SĂ FACEM UN COPIL, ne-am spus, dar aplicăm politica struțului, băgăm capul în nisip, nu citim cum va fi după, că ne răzgândim.
Cică ‘NOI DOI’, va avea de suferit.
Mama rămâne însărcinată și toată lumea spune că este cea mai frumoasă perioada din viața unei femei. E discutabil și aici, căci, pe lângă kilogramele multe în plus pe care le are de cărat după ea, mai are parte și de amețeli, grețuri, poziție incomodă, dureri diverse.
Și pe lângă asta, perioada de sarcină înseamnă mai ales griji. O fi bine? O fi în grafic? I-o lipsi ceva? Cum o să fie după? Ce o să facem?
Dar totuși, mama este în centrul atenției și simte la propriu fluturi în stomac.
Dar tatăl? El nu e în centrul atenției, el rămâne doar cu grijile. Pe el nu îl întreabă nimeni mai nimic, primește așa, doar un felicitări, aruncat în treacăt, neapărat însoțit de ‘să ai grijă de mămică, să nu o lași să facă nimic, trebuie să fie odihnită pentru naștere și mai ales pentru ce va urma’
S-ar putea să greșesc, desigur, dar cu cât, tatăl va fi mai implicat în tot ce înseamnă sarcină, naștere și prezență constantă în viața copiilor și a mamei (nu a soției), NOI DOI are toate șansele să rămână soțul și soția.
Noi nu am știut să procedăm altfel, poate și pentru că tot ce am făcut până acum, am făcut numai împreună, am crescut împreună, am devenit adulți împreună, avem amintiri împreună încă de la 7 ani, nu era să nu facem împreună fix copilul, și când spun să-l facem nu mă refer la concepția lui. Și am povestit cum a fost și cu nașterea lui Radu și cu nasterea lui Tudor.
Evident că tatăl nu poate purta copilul 9 luni și nu poate naște în locul mamei, dar experiența mamei va fi mai ușoară, mai plăcută și mai firească cu tatăl alături.
Și, mame dragi, eu zic că nașterea nu e deloc ușoară nici pentru tată!
Mie, de exemplu, mi-ar fi fost mult mai greu să-l văd pe P. suferind în timpul unui travaliu dificil, decât mi-a fost să nasc eu. Neputința de a ajuta o persoană iubită, când este în suferință, este tot un fel de durere intensă, numai că nu este fizică.
Da, tatăl nu poate alăpta, dar poate schimba scutecul copilului și-l poate îmbăia pe bebeluș cât mama face duș.
Tatăl nu are de ce să se trezească noaptea doar ca să o păzească pe mamă, dar ziua, poate scoate copilul la plimbare 3 ore, cât mama va dormi.
Nu are cum să stea nici acasă, cât stă mama, căci el nu are concediu maternal, dar seara, de cum intră pe ușă poate să o degreveze pe mamă de sarcina bebelușului.
Și când nu poate face nimic ca să o ajute pe mamă, o poate îmbrățișa doar ca să o simtă aproape și să-l simtă și ea aproape.
Tatăl nu este ajutorul mamei ci este părinte cu drepturi depline și egale asupra copilului. Eu, consider chiar un gest de egoism din partea mea, dacă nu-l las pe tată să-i fie și mamă copilului meu.
Stau liniștită de câte ori nu sunt lângă ei, fie că este o seară, un weekend sau mai multe zile. Ce fac eu, știe să facă și el, ce face el, știu să fac și eu.
Știu sigur că știe să-l hrănească, să-l adoarmă, să-i dea medicamente, să facă tot aș face eu, dacă aș fi acasă. Și pentru că mama îl lasă să facă toate astea și tatăl este dispus să renunțe la un meci de fotbal, pentru toate astea, relația dintre tată și copil va fi foarte apropiată de relația dintre mamă și copil.
Am mai spus, dar o să repet- te las copile, și în grija tatălui tău:
Ca data viitoare când ai nevoie de mamă, să-ți fie totuna dacă vine mama sau tata;
Ca să-ți găsești alinare și la tată în brațe, așa cum iți găsești la mamă;
Ca să-ți simți aproape și tatăl, întocmai ca pe mamă.
Ca să-ți amintești, când vei fi mare cu drag și emoție cum te mângâia și tata pe păr când aveai febră.
Ca să-ți amintești cum te-a facut om mare și tata!
Și, când mama și copilului nu mai au relație exclusivistă, NOI DOI, redevine soțul și soția.
Strict, în cazul nostru, am considerat că e mai bine ca bebelușul să fie culcat direct în camera lui și să mă mut eu o perioadă cu el. Nu cred că există rețetă general valabilă de cum e mai bine. Unele mame alăptează mai mult, altele mai puțin, unii bebeluși vor mai mult în brațe, alții mai puțin, unii au dureri dentare mai intense, alții deloc, unii au colici, alții nu, unii dorm mai bine, alții mai rău.
Așa am hotărât noi că ne e bine nouă, dormitorul nostru să rămână doar al nostru. Și este de fapt, singurul lor din casă, care nu poartă amprenta copiilor, este singurul loc din casă unde nu există jucării sau lucururi de ale lor. Așa am vrut noi!
Nu e mai bine ca noi, căci co-sleeping-ul este absolut minunat pentru mulți părinți, iar psihologii au căzut de acord că este foarte benefic pentr copil ca acesta să împartă patul cu mama cel puțin 3 ani.
Și totuși, noi, știind toate acestea am hotărât și am concluzionat că prima regulă penru penru a-i fi bine copilului este ca părinților lui să le fie bine.
Eu cred că este bine, indiferent de hotărâre, când mama și tata cad de acord în toate aspectele îngrijirii copilului, oricare ar fi metoda aleasă.
Când îți dorește și tatăl, ca mama să împartă dormitorul cu copilul.
Pentru că noi doi, nu trebuie să însemne mama și copilul, pentru că tatăl nu este numai doar un ajutor al mamei, pentru că, copilul este în egală măsura și al tatălui și, atunci, când îndatotirile celor doi sunt aceleași, este firesc ca și depturile de decizie asupra creșterii copilului să fie aceleași.
Și tatăl știe la fel de bine ca mama ce îi trebuie copilului.
Și instinctul paternal este la fel de puternic ca cel maternal, numai că este în stare latentă și trebuie stimulat mai mult decât la mame.
Toate recomandările de peste tot au caracter general, fiecare familie are paricularitățile ei, evident, de asta spun și consider eu, că niște părinți fericiți vor crește un copil echilibrat din toate punctele de vedere. Nu împărțitul patului, nu alăptatul, nu născutul natural, nu îngrijitul excesiv, nu alimentele bio fac un copil echilibrat emoțional. Toate astea ajută evident, dar e așa important pentru un copil ca părinții lui să fie bine cu ei.
Așa cum pentru alți părinți, liniștea o reprezintă împărțirea patului cu cei mici, și repet, psihologii spun că este un lucru minunat pentru copil, ce mă face pe mine fericită este să îi văd cum se culcă devreme și dorm liniștiți în patul lor, în camera lor, în timp ce NOI DOI, în camera cealaltă, cu un pahar de vin în mână, dezbatem provocările de peste zi.
Photo titlu: Anna Kolosyuk on Unsplash
Anca Arau
2 Comments