Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more
Băieții mei se împușcă cu pistoale și se fugăresc cu săbiile prin casă. Sunt eroi și antieroi. Salvează lumea și de multe asta implică în joaca lor scenarii violente. Se omoară. Se amenință cu moartea. Cu distrugerea de fapt.
Vă spuneam că în ultimul timp, la culcare le-am tot citit copiilor, povești cu tâlc. Dar mi se pare că ajung singuri la niște concluzii atât de pertinente. Uimitoare chiar.
Preiau această postare a surorii mele, Mihaela Poterașu, pe numele ei (este medic endocrinolog) acordându-i credit pentru toate informațiile de mai jos.
Și de ce vreau să împărtășesc cu voi această întâmplare veche. Pentru că, de multe ori, mi se pare că părinți sunt cei mai mari acuzatori ai altor părinți.
Am găsit salvat în ”Ciorne” acest articol, pesemne am avut intenția să-mi dezbat public mirarea și anul trecut, în preajma balurilor de absolvire a liceului ori banchetului de clasa a-VIII-a.Dar m-am simțit brusc bătrână și moralistă să scriu și zic tare: Vai, maică, dar tu ești așa frumoasă, de ce te machiezi așa strident, la 14 ani?
Mi-era aproape rușine să ies și pe stradă, să nu creadă lumea că am venit de la București cu virus cu tot. Că doar în București au anunțat la televizor că sunt sute de cazuri, în Medgidia nu au anunțat la televizor de niciun caz, nu?
Iar acum doi ani, pe când copilul cel mic avea 2 ani și 9 luni și cel mare 6 ani și jumătate, ni s-a părut o idee excelentă vacanța la mare ultra all inclusive, să nu ridici niciun deget și nu altceva. Gândit, zis și făcut, am plecat în Antalya
Se zburlesc. Și ciufulesc. La propriu. Și la figurat.
Știți care e al meu? Să observ pe stradă cum primesc ori refuză oamenii pliante. Știu că sună amuzant, dar încă de la 21 de ani, împart oamenii în 2 categorii: :))
Mă uitam la ei. Doi copii de 4 ani și jumătate și unul mai mare decât ei cu 4 ani. 2 băieți și o fetiță. Cum cresc împreună și au visuri și așteptări de la viață total diferite
Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)
Anca Arau