Recent, ne-am întors dintr-o vacanță în Africa (Tanzania). Chiar în prima zi am avut planificată o excursie la o fermă de condimente. Aici, în cadrul acestei ferme privată cu întindere mare …
Mi-e tare greu să mi-i închipui, vreodată, mari
Lui Radu (6 ani) îi este foarte greu să-și imagineze că noi, părinții lui, am fost odată de vârsta lui. Știe și întelege exact ce înseamnă un ciclu de viață, dar …
Suntem atât de informați, încât am devenit panicați
Primul nostru copil s-a născut acum 6 ani. Noi doi nu știam nimic, dar absolut nimic despre ce înseamnă un bebeluș. Eram proaspăt mutați în Olanda. Nu aveam prieteni care să …
Viața mea se numără-n momente de liniște
Pe cât îi admir pe oamenii noncoformiști (pentru că îi admir), cu vieți tumultoase, experiențe inedite și altfel decât majoritatea, pe atât realizez că cele mai frumoase amintiri pentru mine, din …
Ți-am zis eu..
Fraza care nu cred că a ajutat vreodată pe cineva, deși este rostită foarte des în momentele în care persoana căreia îi este adresată caută consolare și sprijin, într-un moment de …
Cele mai citite 10 articole
Haideți să vă spun care au fost cele mai citite articole, în aceste 12 luni. Am zis că fac Top 10 în fiecare an. Așadar, și prin urmare: Locul I- Copilul păcălit …
Ce știți și ce nu știți despre mine
Ce este posibil să știti despre mine: Sunt născută în zodia Gemeni, în iunie 1983. Sunt căsătorită din 2010 cu un băiat, între timp devenit bărbat pe care îl cunosc de …
Copiii nu mai sunt ca altădată, pentru că nici părinții nu mai sunt!
Și acum, că ați devenit părinți, este posibil să se întâmple să găsiți solicitantă și consumatoare de timp și energie această activitate de creștere a copiilor…căci este. Și-n momentele astea de …
Dispoziția părintelui se vede pe chipul copilului
Deci nu știu ce au în seara asta copiii. Sunt imposibili! Deci chiar nu te înțelegi cu ei! Nu știu ce i-a apucat! Așa mai gândesc eu, ba chiar și exclam …
Copilul este centrul universului! Al universului tău și atât!
Nu este niciun dubiu, desigur. Copilul este centrul universului fiecărui părinte. Este cea mai importantă ființă de pe Pământ. Ți-ai da o mână și-un picior fără să clipești pentru el. Trăiești mai frumos …

















